Administrators Michael Posted October 12, 2020 Administrators Posted October 12, 2020 Acest subiect a fost preluat, tradus și adaptat din comunitatea Multi Theft Auto. Vezi aici postarea originală. Toate drepturile de autor asupra conținutului sus-numit revin autorului postării originale. Notă importantă: înainte de a utiliza acest patch, descărcați din nou cea mai recentă versiune de MTA de pe https://mtasa.com/ și reinstalați MTA deoarece programul de instalare conține o procedură pentru a vă aduce în mod automat jocul GTA în stare compatibilă (fără a modifica fișierele originale ale jocului), procedură care, din motive tehnice, nu este inclusă în sistemul MTA de actualizare automată pe care mulți utilizatori se bazează de mulți ani fără a instala MTA, creând așadar o problemă dacă locația instalării jocului GTA se schimbă la un moment dat. Așadar, dacă în prezent nu dispuneți de compatibilitate, aveți o versiune de GTA ce nu este sprijinită (sugerându-vă să vizualizați acest subiect) sau orice altă problemă similară, vă rugăm să reinstalați MTA întâi de toate. Dacă acest lucru nu ajută, atunci parcurgeți instrucțiunile de mai jos. Acest subiect oferă un patcher care se poate aplica pe următoarele versiuni de Grand Theft Auto: San Andreas: USA 1.01 USA 2.00 European 1.01 European 2.00 German 1.00 German 1.01 German 2.00 Acest patch NU vă modifică fișierul gta_sa.exe într-un crack/No-CD, ci vă modifică fișierul gta_sa.exe într-o versiune 1.00 EU. Vă rugăm să realizați rezervele (backups) necesare pentru situațiile în care întâmpinați o problemă; nu suntem responsabili pentru fișiere stricate sau distruse. Deși vă veți întoarce către o versiune a jocului care permite utilizarea completă de moduri, veți pierde totodată și îmbunătățirile din 1.01+, așadar faceți downgrade pe propria răspundere. Țineți minte, puteți oricând să reveniți la versiunea 1.01, iar dacă întâmpinați orice fel de probleme puteți oricând reinstala GTA:SA. Alegeți una din următoarele adrese pentru descărcare: DOWNLOAD MIRROR 1 (files.mtasa.com) DOWNLOAD MIRROR 2 (MediaFire) Utilizatorii versiunii de Steam a GTA: San Andreas Acest patch nu este compatibil cu versiunea de Steam a San Andreas, în principiu deoarece fișierul .exe este complet diferit. Nu trebuie să folosiți acest patcher pentru versiunea de Steam deoarece procedura prin care MTA devine compatibil este acum inclusă în programul de instalare a celor mai recente versiuni MTA. Așadar, dacă aveți versiunea de Steam, urmați acești pași: 1) instalați versiunea de Steam a GTA. Dacă o aveți deja instalată, asigurați-vă că jocul, mai concret spus fișierul EXE este nemodificat, altfel este posibil ca MTA să nu poată efectua această operațiune. 2) descărcați cea mai recentă versiune de MTA (asigurați-vă de asta) de pe https://mtasa.com/ > "Download" și instalați MTA. Dacă MTA este deja instalat, asigurați-vă că efectuați o reinstalare (fișierele și setările nu se vor pierde, MTA va fi doar suprascris pentru a asigura faptul că operațiune de compatibilitate Steam este efectuată de către programul de instalare. * Asigurați-vă că reluați acest proces de fiecare dată când vă reinstalați versiunea de Steam a jocului GTA, când efectuați o "verificare a fișierelor" în Steam sau oricând survine o problemă în lansarea GTA. Ultima soluție Acest subiect și patcher-ul au fost create pentru a ajuta un grup de utilizatori care se întâmplă să dispună fie o versiune modificată, fie o versiune îmbunătățită a GTA. MTA San Andreas este conceput pentru, și implicit sprijinit cel mai bine, pe versiunea originală a GTA:SA (fișierele EXE ale US 1.0 și EU 1.0) fără îmbunătățirile ulterioare (1.01+) aplicate acestuia. Aceste îmbunătățiri schimbă doar fișierul EXE, nu și alte fișiere ale jocului, și strică compatibilitatea MTA. Acest lucru înseamnă de asemenea și că dacă nimic din acest subiect nu vă ajută, ultima soluție (mai bine spus cea mai bună metodă în orice situație) este să vă reinstalați jocul de pe DVD în așa fel încât să obțineți fișierul EXE original (US sau EU 1.0) pe care MTA îl sprijină în totalitate. În conformitate cu cele mai bune cunoștințe ale noastre, nici o versiune de DVD nu conține o versiune îmbunătățită a fișierului EXE (1.01+), ci doar 1.0. Dacă găsiți o versiune de retail cu un fișier EXE îmbunătățit, acest patcher este posibil să funcționeze în continuare, spre deosebire de orice versiune modificată a GTA (bazată pe 1.01+) din surse obscure pe care patcher-ul posibil să nu le recunoască. Așadar, datorită ratei crescute de succes pentru jocul original în orice formă, vă recomandăm să obțineți jocul original doar din retail (DVD sau descărcare digitală) și tindem să oferim sprijin doar pentru jocurile provenite din aceste surse. MTA nu va oferi sprijin pentru încercări de downgrade/compatibilitate asupra unei instalări GTA amplu modificată sau care are la bază un crack. Pe lângă aspectul etic, MTA este conceput pentru a sprijini cel mai bine versiunea nemodificate, iar stabilitatea și funcționalitatea nu este nici măcar garantată în alte scenarii. Pentru mai multe informații despre locuri unde puteți achiziționa versiuni legitime și sprijinite ale GTA, vă recomandăm să vizitați această pagină wiki: https://wiki.multitheftauto.com/index.php?title=RO/Where_to_buy_GTASA
Recommended Posts